O informație tristă vine de la Hollywood. Actorul Brian Dennehy, în vârstă de 81 de ani, a încetat din viață. Anunțul a fpst făcut chiar de familia acestuia.
„Generos, mândru şi devotat tată, le va lipsi soţiei sale Jennifer, familiei şi multor prieteni”, a scris fiica lui Brian, Elizabeth Dennehy, pe o reţea de socializare.
Brian Manion Dennehy s-a născut pe data de 9 iulie 1938, în Bridgeport, Connecticut – SUA. A fost un actor de film, teatru și televiziune. De-a lungul carierei, a câștigat un premiu Golden Globe, două premii Tony Awards și a avut șase nominalizări la Primetime Emmy Award.
S-a evidențiat și pentru rolul șerifului Will Teasle din First Blood (1982) – prima parte a seriei Rambo -, jucând alături de Silvester Stallone. Brian Dennehy a mai jucat în filme ca Gorky Park, Silverado, Cocoon, Romeo + Juliet sau Knight of Cups.
(CITEȘTE ȘI: ACUM 40 DE ANI, A INTERPRETAT ROLUL VIEȚII SALE ÎN ”IISUS DIN NAZARETH”. CE S-A ÎNTÂMPLAT CU ACTORUL ROBERT POWELL)